Evenimente,  Oameni remarcabili

Ana Dwyer – O Lecție de Curaj în viață

Am fost cuprins de o stare de dezamăgire profundă când am aflat că Mike Tyson a pierdut meciul împotriva lui Jake Paul. Această înfrângere a fost cu atât mai grea cu cât știam că Tyson trecuse printr-o experiență care i-a pus viața în pericol în iunie, cu doar câteva luni înainte de meciul programat inițial în iulie.

Povestea sa a fost cu adevărat incredibilă – după ce a trecut prin opt transfuzii de sânge pentru a-și salva viața, a reușit să revină și să fie pregătit să lupte în ring, meciul fiind reprogramat în noiembrie.

Totuși, această poveste mi-a amintit de o altă experiență la fel de intensă și inspiratoare. Dr. Ana Dwyer, medic român care profesează în Marea Britanie, a trecut și ea printr-o încercare critică vara aceasta, când aproape și-a pierdut viața.

Viața ei a fost salvată de medicii din Londra, iar această experiență a determinat-o să lupte pentru Imperial Health Charity – The Vascular Unit at St. Mary’s. Am avut onoarea să o am invitată în podcastul meu, unde am discutat despre puterea ei de a depăși obstacolele și despre ce înseamnă să rămâi puternic în fața provocărilor (vezi episodul aici).

Ana a ales să își canalizeze experiența către Ultra White Collar Boxing, o competiție recunoscută pentru scopurile sale caritabile și pentru promovarea unei culturi de incluziune și sprijin reciproc.

White-collar boxing își are originile în anii 1980, la Gleason’s Gym din New York City, când proprietarul, Bruce Silverglade, a început să organizeze lupte informale între profesioniștii din mediul de afaceri (ăIa care poartă cămașă). De-a lungul timpului, aceste evenimente s-au transformat în întâlniri regulate, cunoscute pentru caracterul lor comunitar și spiritul de camaraderie.

Vestea minunată este că Ana și-a revenit complet și a participat la un meci de box caritabil, pe care l-a câștigat cu brio!

Video-ul meciului este în curs de editare, dar vreau să îi transmit felicitări și să îi mulțumesc pentru inspirația pe care mi-a oferit-o.

Această reușită mi-a dat curajul să mă implic și eu în Ultra White Collar Boxing. Mai sunt aproximativ cinci săptămâni până când voi urca și eu în ring, pregătit să îmi testez limitele și să contribui la o cauză bună.

Între timp, am aflat și despre Adrian, un alt român care a participat la un meci de box caritabil.

Povestea lui pare desprinsă din filme: înainte de meci, a fost reținut de poliție din cauza unei neînțelegeri în trafic, ceea ce i-a influențat negativ performanța și l-a făcut să piardă.

Cu toate acestea, el rămâne hotărât și plănuiește să participe din nou, cu ambiția de a câștiga data viitoare.

Aceste experiențe sunt o dovadă a puterii interioare și a curajului necesar pentru a face față provocărilor, iar eu sunt mai motivat ca niciodată să urmez acest drum și să dau tot ce pot la evenimentul meu de peste câteva săptămâni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *