Evenimente

Ce am facut la Targul din Pontefract

Da Bună zua! Am fost la un alt târg, la târgul din Pontefract, pe propietatea Unchiului John, pe numele lui Ioan Popa. Ne-a întâmpinat cu mici și cârnați. Am avut norocul să-l aduc și pe prietenul meu britanic, Josh, la acest eveniment, unde a experimentat bucuriile românești: a gustat niște mici, sarmale cu afumătură și o clătită uriașă.

Târgul nu a fost pe așteptările comercianților, dar, fiind primul târg românesc în Pontefract, s-a considerat că a fost ok și s-a promis că vor fi mai multe evenimente similare în același loc. Și clar ca o sa se îmbunătățească.

În fiecare duminică, Restaurantul Unchiul John din Pontefract va găzdui un Târg Românesc în parcarea sa între orele 9 și 16. Cei interesați să-și expună și să-și vândă produsele sunt rugați să contacteze la numărul 07572308541 sau prin mesagerie (aici). Așadar, Unchiul John se ocupă de grătar.

Așa că, uite ce am văzut la târg, mici care au fost delicioși, și am mâncat 6 bucăți. Josh, prietenul meu britanic, i-a placut foarte mult. (vezi video in curand)

Bunătăți de la Maramureș

I-am revizitat pe cuplul meu preferat din Maramureș, care au adus sarmale, pâine proaspătă, cârnați de casă și o tocăniță de porc. Dar domnul Dan Iluț s-a laudat si cu “sucul de mere” cu “mărgele”.

Englezii apreciaza mancarea românească

Un bărbat britanic a sugerat că ar trebui să organizăm târguri mai des și să aducem mai multă mâncare, deoarece consideră că mâncarea englezească este prea simplă și că cârnații noștri sunt cărnoși.

Brățări handmade de Ivanovna

În această locație am întâlnit și o fetiță care părea extrem de mândră de brățările pe care le confecționase singură. Aceste brățări sunt cu adevărat frumoase! Aici aveți pagina de instagram https://www.instagram.com/ivanovna_jewellery/

Povestea lui “Jo napot kivanok”

În timp ce povesteam cu Josh, am auzit vorbind în ungurește. Am fost atât de entuziasmat încât să-i spun “Ziua bună” în ungurește, încât am uitat să-l întreb cum îl cheamă. Am remarcat că avea câteva articole prelucrate din lemn din zona Harghita.

Părerea lui Josh

Josh a spus că a fost un pic ciudat, dar nu neplăcut, și l-am întrebat de ce? Și a zis că pentru că nu vorbește românește. Și că a fost un târg micuț și se aștepta la ceva mai mare. Se aștepta să găsească băuturi din România nu se referea la alcool ci la Fruti Fresh (a vazut o postare de a mea cu Fruti Fresh).

S-a bucurat și de sarmalele cu afumătură si l-am făcut sa urmeze traditia românească să-și facă cruce după masă.

Miki’s Bakery și Bake My Day

Claudia Negrilă de la “Miki’s Bakery” a adus cozonac, tarte, pâine de casă și amandine. De asemenea, puteți comanda online și torturi. Mai multe detalii: https://www.facebook.com/MikyClau

Mariana Morar de la “Bake My Day” a venit cu o rulotă echipată cu prăjitoare, clătite gigantice și cafea. De asemenea, acceptă comenzi pentru prăjituri și este disponibilă pentru evenimente cu rulota.

Maria Viziru Creative Mom

Cred că din titlu reiese că Maria este o mamă creativă, implicată în numeroase proiecte handmade. Ca dovadă, a confecționat o geantă folosind pagini dintr-o revistă. (Aici gasiti pagina de facebook)

Prezentări și Servicii Ofertate de Profesioniști

Doamna Paula Mihalca a prezentat produsele de curățat și cosmetice de la Chogan. Pentru comenzi, accesați: https://www.facebook.com/mihalcapaula

Daniela Apostu ne-a încântat cu entuziasmul său prezentând produsele de la Forever și ne-a oferit câteva informații despre produsele pe bază de Aloe Vera. Pentru comenzi, vă rugăm să contactați: https://www.facebook.com/daniela.golea.359

De la Kalon Financial, Catalina și Vadim Sula se ocupă de o gamă variată de asigurări și testament. Pentru detalii, vă rugăm să: catalina.sula@kalonfinancial.com și vadim.sula@kalonfinancial.com

Muzica a fost asigurată de Alina Leu și echipa sa. Pentru contact, scrieți la https://www.facebook.com/alina.leu.1

Aici puteți viziona și clipul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *